Mesaj de eroare

Notice: Undefined offset: 1 în counter_get_browser() (linia 70 din /opt/www/www.educatiepentrudezvoltaredurabila.ro/sites/all/modules/counter/counter.lib.inc).

Bun-venit! Te aşteptam!

Dacă ai ajuns pe acest webportal, înseamnă că ai înţeles importanţa Educaţiei pentru Dezvoltare Durabilă (EDD) în dezvoltarea societăţii noastre, dar şi rolul esenţial pe care fiecare dintre noi îl avem, ca promotori şi iniţiatori ai schimbării.

Portalul este aici, pentru a te ajuta să înţelegi, să înveţi şi să începi să pui în practică principiile EDD. Toate acestea, pentru a aduce o îmbunătăţire, o valoare adăugată calităţii vieţii generaţiilor actuale şi viitoare.

Ne adresăm tuturor celor interesaţi de acest domeniu, dar, în mod special, cadrelor didactice, formatorilor şi specialiştilor. De ce? Pentru că voi sunteţi aceia care transmiteţi informaţiile generaţie după generaţie, unor grupuri mai mici sau mai mari, creând astfel un lanţ sustenabil, în timp. Avem nevoie, alături de noi, de persoane receptive, care să transmită mai departe mesajul nostru şi care să ne fie parteneri în procesul schimbării.

Astfel, a fost gândit acest portal web, cu accent pe Educaţia pentru Marea Neagră (dar nu numai), parte integrantă a conceptului mult mai amplu de Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă. Am strâns aici informaţii utile, pentru persoane care iau prima oară contact cu domeniul, pentru cei care deja au un pic de experienţă, dar şi pentru specialişti. Secţiunile portalului sunt astfel structurate, încât să îţi fie accesibile, să poţi găsi imediat ce cauţi, dar şi să ne poţi împărtăşi experienţa ta, atât de valoroasă în procesul de învăţare continuă al fiecăruia dintre noi.

Ca să poţi explora mai uşor webportal-ul, iată câteva cuvinte despre fiecare secţiune:

Bun venit! Te afli în această secţiune, la prezentarea webportal-ului. Tot aici, vei mai găsi informaţii despre proiectul în cadrul căruia a fost posibilă crearea acestui portal, dar şi date despre noi, cei care l-am creat.

Descoperă! Toate informaţiile pe care noi le-am considerat necesare, despre EDD, le găseşti în această secţiune, împărţite de pe nivel de dificultate.

Joacă-te! Vrem să te joci, pentru că acesta este primul mod prin care oamenii învaţă, dar şi pentru că aşa se asimilează şi consolidează informaţiile, se dezvoltă creativitatea, originalitatea şi jocurile îţi pot oferi inspiraţie pentru propriile tale activităţi.

Surse şi resurse Găseşti aici multe fişiere, pe care să le citeşti, vizionezi sau asculţi, precum şi link-uri pe care să le accesezi. Tot aici, vor apărea fişierele şi informaţiile pe care ni vei oferi tu. Încărcarea se va face în secţiunea „Contribuie!”.

Fii conectat! Considerăm important să ştii ce evenimente există, în ţară şi în afară, pe tema EDD, la care ai putea participa, dar şi să poţi promova un eveniment propriu. În plus, tot în această secţiune, o să poţi afla şi despre activităţile, evenimentele şi proiectele realizate de alte persoane sau instituţii, care nu presupun neapărat participare publică, dar folositoare ca informaţie.

Contribuie! Dacă vrei să promovezi un eveniment, o activitate, un proiect sau dacă vrei să împărtăşeşti cu noi un fişier, aici poţi face acest lucru. Câmpurile sunt uşor de completat, iar informaţia ta va ajunge la categoria potrivită („Surse şi resurse” sau „Fii conectat!”, cu subcategoriile aferente).

Discută! Avem un forum de discuţii, pentru a putea intra în contact atât cu noi, cât şi cu ceilalţi utilizatori ai portalului.

Ia legătura cu noi! Ţi-am pus la dispoziţie un formular de contact, precum şi datele noastre, ca să poţi fii în legătură cu noi, oricând doreşti.

Înscrie-te la curs! Îţi oferim un curs online, pe care să îl parcurgi în ritmul tău. Vei avea şi o parte teoretică, dar şi una practică şi, desigur, vei primi o diplomă, la final, care să ateste faptul că ai parcurs acest curs.

Creare cont Ca să poţi beneficia la maximum de ceea ce oferă portalul, îţi recomandăm să îţi creezi un cont de utilizator. Durează doar câteva minute şi este uşor de realizat.

Prin lentila camerei Pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte, te invităm să vezi fotografii din activităţile noastre. Cu siguranţă, te vor inspira şi pe tine!

Navigare plăcută!